Găzduit în cadrul maiestuos al Sinagogii Mari din Constanța, recitalul este dedicat în întregime creației celebrului compozitor italian Antonio Vivaldi și le aduce pe aceeași scenă pe muzicienele Rodica Nurla (vioară) și Andreea Bratu (orgă).

Evenimentul propune o incursiune sonoră rară în universul baroc, punând în valoare armonia și expresivitatea prin dialogul dintre vioară și orgă.

Ce lucrări din creația lui Antonio Vivaldi vor putea fi ascultate?

Programul muzical al serii reunește piese reprezentative pentru virtuozitatea barocă, în aranjamente speciale pentru vioară și orgă, precum și piese solistice pentru orgă:

Momentul central al serii

Concertul „Toamna” în Fa major: Lucrare iconică din celebra suită „Anotimpurile” (Le quattro stagioni, nu pizza :)), prezentată într-un aranjament cameral deosebit pentru vioară și orgă.

Alte piese din repertoriul concertului

Concertul în La minor (RV 356): Lucrare de referință pentru vioară

Sonata în Fa minor (RV 21): Piesă de o profundă încărcătură expresivă

Largo în Re major (RV 93): Moment liric de o rară delicatețe

Preludio în Sol minor (RV 27): Piesă ce pune în lumină sonoritățile orgii

Allegro și Andante (RV 532): Piese pline de dinamism și rigoare polifonică

Care este calendarul și locul evenimentului?

Data desfășurării: Vineri, 30 octombrie 2026

Ora de începere: 18:00

Loc: Sinagoga Mare din Constanța

Protagoniste: Rodica Nurla (vioară) și Andreea Bratu (orgă)

Originea numelui și etimologia „barocului” (Barroco / Verruca): De la perla neregulată la splendoarea acustică

În centrul acestei seri muzicale se află stilul baroc, o epocă în care arta, arhitectura și muzica au căutat să exprime măreția, emoția intensă și contrastul dramatic.

Etimologic, termenul baroc a fost preluat în limba română din limba franceză (baroque), având o origine filologică fascinantă în spațiul ibero-romanic. În limba portugheză, cuvântul barroco (și în spaniolă barrueco) desemna o perlă de o formă neregulată, imperfectă, dar de o frumusețe hipnotizantă. La rândul său, termenul portughez provine din latina târzie (verruca – „ridicătură”, „imperfecțiune” sau „neg”).

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, criticii clasici foloseau termenul în sens peiorativ pentru a descrie o artă „prea ornamentată” sau „stranie”. Treptat însă, în muzicologie, barocul a devenit sinonim cu epoca marilor structuri polifonate, a contrastelor dinamice (forte-piano) și a ornamentației sclipitoare consacrate de maeștri precum Antonio Vivaldi, Johann Sebastian Bach sau Georg Friedrich Händel.

Sinagoga Mare din Constanța, punțile culturale ale Levantului și fascinantele reinterpretări orientale ale clasicilor

Alegerea Sinagogii Mari din Constanța ca spațiu de desfășurare pentru un recital de orgă și vioară ancorează evenimentul într-o lungă tradiție culturală și arhitecturală a Dobrogei. Construită la începutul secolului al XX-lea în stil neoromanic cu influențe maure, Sinagoga Mare din Peninsula Constanței mărturisește cosmopolitismul și diversitatea confesională a orașului portuar.

Iubitorii muzicii clasice care apreciază sonoritățile Orientului redescoperă adesea în barocul european un dialog firesc cu tradiția muzicală otomană și arabă. Compozițiile lui Vivaldi sau ale contemporanilor săi capătă o vibrație aparte atunci când sunt filtrate prin prisma instrumentelor de percuție tradiționale (cum sunt darbuka, bendir sau riq) și a instrumentelor artistice orientale precum udul, nay-ul sau kanun-ul.

Pasiunea pentru reinterpretările în stil turcesc/arab ale operelor clasice își găsește o rădăcină istorică chiar în perioada Barocului, când fascinația pentru stilul alla turca a influențat compozitorii europeni. Ritmurile ornamentate, improvizațiile de tip makam și complexitatea percuției orientale oferă partiturilor clasice o energie proaspătă și un plus de expresivitate, demonstrând că muzica barocă rămâne un spațiu deschis al întâlnirii dintre culturile Europei și ale Levantului.

Vezi și Sinagoga Mare din Constanța și-a recăpătat strălucirea și proprietarul: Reabilitarea monumentului a fost finalizată

Această alternanță fină dintre rigoarea matematică a partiturii și libertatea absolută a ornamentației nu este proprie doar muzicii, ci definește însuși meșteșugul textului. În filologia noastră, disocierea și fragmentarea capătă forme spectaculoase; pentru a înțelege cum funcționează aceste mecanisme în afara partiturii, puteți citi o analiză detaliată despre tmeza în româna avansată și deconstrucția argoului de birou, o figură de stil rară ce demonstrează elasticitatea nebănuită a limbii noastre