Zelenski a avut luni o şedinţă cu principalii oficiali ai ţării pe tema exportul de produse agricole ucrainene. Reuniunea a fost convocată în condiţiile în care Rusia a bombardat cu drone, în cursul nopţii, portul Reni din Ucraina, aflat peste Dunăre de Galaţi, ţintind depozite cu cereale. A fost pentru prima oară când Rusia a atacat infrastructurile ucrainene de la Dunăre, după ce Moscova s-a retras, în urmă cu o săptămână, din Acordul de la Istanbul care permitea exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră. Dunărea devine în aceste condiţii o rută de export a cărei importanţă creşte, la fel şi calea terestră.
România, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia au devenit rute alternative de tranzit pentru cerealele ucrainene pentru a ajuta la compensarea încetinirii exporturilor prin porturile ţării de la Marea Neagră după invazia rusă. În luna mai, Uniunea Europeană a permis celor cinci ţări să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui din Ucraina, permiţând doar tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte, inclusiv în alte ţări ale UE. Această interdicţie, introdusă pentru a proteja producătorii locali din cele cinci ţări, ar urma să expire la 15 septembrie.
Credem în acordul cu Comisia Europeană, dar ne pregătim pentru orice scenariu. Poziţia noastră este clară: blocarea exporturilor pe uscat după 15 septembrie, când expiră restricţiile relevante, este inacceptabilă sub orice formă, a scris Zelenski pe Twitter. Preşedintele ucrainean dă asigurări, pe de altă parte, că Kievul este în contact cu toate părţile interesate pentru a găsi o soluţie care să convină tuturor.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
A meeting on the export of our agricultural products. We believe in the agreement with the European Commission, but we are preparing for any scenario.
Our position is clear: blocking exports by land after September 15, when the relevant restrictions expire, is unacceptable in…
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa)




Curierulnational.ro
Observatornews.ro