”La ora 18:09, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unei explozii la Hidrocentrala Stejaru. La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ (trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD TIM). Ajunşi la locul indicat, pompierii au constatat că s-a produs o avarie la un întrerupător de 110 KV”, a transmis, vineris eară, ISU Neamţ.
Sursa citată a precizat că o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
”Un bărbat de 40 de ani, conştient şi cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD TIM şi transportată la UPU Piatra-Neamţ. Un echipaj a rămas la locul evenimentului pentru asigurarea zonei”, a mai transmis sursa citată.
Pompierii au anunţat că operatorul economic de distribuţie a energiei electrice a fost înştiinţat şi lucrează pentru remedierea defecţiunilor cauzate de eveniment.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro