“În urmă cu puţin timp două echipaje de pompieri formate din 9 subofiţeri au intervenit cu două autospeciale de stingere la un incediu produs la un showroom cu ambarcaţiuni de agrement şi articole de pescuit”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.
Pompierii au reuşit să impiedice ca focul să se extindă la ambarcaţiuni şi la un magazin aflat în apropiere.
“La scurt timp de la ajungerea la locul intervenţiei, incendiul a fost localizat şi lichidat, evitându-se propagarea flăcărilor la ambarcaţiunile din apropiere şi la o altă societate comercială învecinată”, a precizat sursa citată.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
La momentul izbucnirii incendiului, în incinta societăţi comerciale nu se afla nici o persoană.
Pompierii urmează să stabilească cum s-a produs incendiul.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro