„Atâta timp cât nu vom ajunge la o convergenţă cu salariul minim european, fenomenul migraţiei economice va continua”, a explicat Ştefan-Radu Oprea, luni la Antena 3 CNN.
Citește și

Economic
Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Economic
Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Economic
Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Acesta a adăugat că el crede foarte mult în dialogul pe care „rebuie să-l avem continuu cu mediul de afaceri”, iar soluţiile trebuie găsite împreună.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro