”Suntem foarte aproape şi sunt optimist”, a anunţat vineri seara preşedintele american. ”Sper că vom afla în această noapte dacă suntem fi în măsură să încheiem un acord”, a adăugat el.
Acest acord indispensabil ca republicanii să accepte să adopte prin vot, în Congres, o ridicare a plafonului datoriei publice a Statelor Unite ar urma să ”îngheţe” anumite cheltuieli, fără să se atingă de bugetul alocat apărării şi veteranilor, scriu The New York Times (NYT) şi The Washington Post (WP).
El ar permite o amânare cu doi ani a riscului unei intrări în incapacitate de plată până după următoarele alegeri prezidenţiale.
Acesta scenariu fără precedent al unei bancrute a primei puteri mondiale intervine după data de 5 iunie, în lipsa unui acord politic şi unui vot atât în Senat, cât şi în Camera Reprezentanţilor.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
O nouă estimare oferă câteva zile de răgaz faţă de precedenta evaluare, care intervenea la 1 iunie.
Statele Unite vor intra atunci atât în incapacitatea de a-şi rambursa creditorii definiţia incapacităţii de plată -, cât şi să plătească salariile anumitor funcţionari şi prestaţiile sociale.
Miza în afara evitării unui cataclism financiar, social şi economic este să permită fiecărei tabere să limiteze pagubele la nivel politic.
Kevin McCarthy, care are nevoie să-şi afirme poziţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, ar putea să pretindă că a impus mai multă rigoare bugetară, iar democraţii că au apărat prestaţiile sociale sau marile proiecte de investiţii.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro