”Pe şantierul unde începe Autostrada Moldovei A 7, mai exact pe Lotul 1: Dumbrava – Mizil al Autostrăzii Ploieşti Buzău, a început montarea grinzilor la nodul rutier de la Dumbrava, dintre A7 şi A3. De asemenea, se lucrează pe întregul corp al drumului, dar şi la toate cele 15 structuri, care se află în diverse stadii de execuţie, de la realizarea fundaţiilor, până la montarea grinzilor prefabricate”, a anunţat, vineri, Ionel Scrioşteanu.
Acesta menţionează că au fost foraţi, armaţi şi turnaţi 1.045 piloţi din totalul de 1.180 piloţi şi au fost montate 66 grinzi din beton din totalul de 490
”La nodul rutier de la Dumbrava, care asigură conexiunea Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti A3 cu Autostrada Moldova A7, sunt în curs de finalizare lucrările la elevaţii, fiind realizate în procent de 80%”, a mai transmis secretarul de stat.
Acesta precizează că se continuă lucrările de umpluturi pe toată lungimea autostrăzii, fiind realizate în proporţie de 54%, continuă execuţia saltelelor de balast şi stratului de formă pe lungimea autostrăzii, continuă lucrările de realizare a fundaţiei cu balast stabilizat cu ciment şi au fost finalizate fundaţiile la nodul rutier din zona DN1D.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
”Pentru perdelele forestiere, urmează începerea plantării arbuştilor (etapa 2) şi se continuă lucrările la gardul de protectie din stâlpi metalici şi sârmă ghimpată. Reamintesc faptul că antreprenorul a montat şi pus în funcţiune o instalaţie pentru producerea grinzilor de beton direct în şantier, pentru a reduce costurile de transport şi timpul de realizare a podurilor şi pasajelor”, a mai afirmat Scrioşteanu.
Potrivit acestuia, în acest moment, antreprenorul a mobilizat 588 persoane şi 300 utilaje şi echipamente de construcţii.
”Presăm şi sprijinim antreprenorul, în aşa fel încât acesta să îşi respecte angajamentul de a finaliza lucrările în cursul anului viitor”, a mai transmis secretarul de stat.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro