Rubla şi-a revenit apoi uşor evoluând la puţin peste 99,5 de unităţi faţă de dolar.
Când rubla a scăzut ultima dată la un nivel de trei cifre, în august, Banca Rusiei a convocat o şedinţă de urgenţă pentru a majora ratele dobânzilor cu 3,50 de puncte procentuale, la 12%.
Decizia a venit după ce consilierul economic al preşedintelui Vladimir Putin a scris un articol de opinie care a dat vina pe ”politica monetară liberă” pentru scăderea monedei şi accelerarea inflaţiei.
Banca centrală şi-a majorat apoi dobânda cheie cu încă un punct procentual, la 13%, la reuniunea sa din septembrie, invocând presiunea inflaţionistă persistent de ridicată în economia rusă.
”Riscurile proinflaţioniste semnificative s-au cristalizat, şi anume creşterea cererii interne care a depăşit capacitatea de expansiune a producţiei şi deprecierea rublei în lunile de vară”, a declarat Banca Rusiei într-un comunicat de după întâlnire.
”Prin urmare, este necesară înăsprirea suplimentară a condiţiilor monetare, pentru a limita deviaţia ascendentă a inflaţiei de la ţintă şi a o reveni la 4% în 2024”.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Inflaţia rusă aaccelarat la un ritm anual de 5,5%, de la 5,2% în august şi 4,3% în iulie, potrivit datelor de la 11 septembrie, iar banca centrală a declarat că presiunea s-a intensificat odată cu ”transferarea slăbiciunii rublei asupra preţurilor”.
Deşi cifrele Kremlinului au dat vina pe politica monetară laxă pentru deprecierea rapidă a monedei, banca centrală a invocat o scădere bruscă a excedentului de cont curent al ţării.
În raportul său din septembrie, Banca Rusiei a estimat că excedentul de cont curent al balanţei de plăţi,a fost de 25,6 miliarde de dolari între ianuarie şi august, în scădere cu 86% faţă de 184,8 miliarde de dolari pentru perioada corespunzătoare din 2022.
Surplusul balanţei comerciale în aceeaşi perioadă a scăzut cu 68,3%, sau 156,7 miliarde de dolari.
Rubla a trecut printr-o perioadă agitată de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, scăzând la un minim record de 120 unităţi pentru dolar în martie 2022, înainte de a atinge un maxim al ultimilor şapte ani doar câteva luni mai târziu, susţinută de măsurile de control al capitalului ale băncii centrale şi o creştere a veniturilor din export.
Exporturile au fost lovite de atunci de sancţiunile occidentale şi de o inversare a fluxurilor comerciale, împreună cu o revenire a importurilor, care a afectat moneda.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro