”România câştigă procesul Roşia Montană. Nu există despăgubiri de plătit. Ciolacu, Boloş, PSD/PNL împreună cu posturile TV în care pompează sute de milioane au isterizat România săptămâni de-a rândul cu o campanie toxică împotriva USR. Oare a fost o campanie pentru ca grangurii pesedişti să facă bani pe bursă? Oare au făcut rău României vorbind despre miliarde în despăgubiri ca şi cum am fi pierdut deja?”, a comentat Drulă pe Facebook.
În opinia sa, ”DNA dacă n-ar fi condus de un servitor al actualului guvern, ar trebui să se autosesizeze în această noapte”.
”Este incredibilă hoţia şi minciună acestei guvernări. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PCR, Partidul Comasat Român PSD-PNL. Se strânge laţul, Marcele. O să vină momentul când vei plăti pentru toate astea”, conchide liderul USR.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri seară, că România a câştigat procesul cu Gabriel Resources pentru Roşia Montană.
Decizia a fost dată în procedura de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat din Munţii Apuseni. Procedura de arbitraj s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro