”Iunie 2023 a înregistrat un record istoric al numărului de pasageri pe zborurile charter operate de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Creşterea a fost de 37%, faţă de cea mai bună lună iunie de până acum, din toate timpurile. În primele 6 luni din 2023, creşterea pe cursele charter a fost de 16,8 procente, raportată la oricare perioadă similară din istoria aeroportului, cu o medie de 162 de pasageri/cursă. Prin comparţie cu 2019, an de referinţă pentru aviaţie, numărul de pasageri pe cele 221 de curse charter a fost mai mare decât dublu, creşterea fiind de 130%”, a transmis Aeroportul Internaţional Timişoara, luni.
Potrivit sursei citate, în topul preferinţelor se află Antalya (Turcia), Hurghada (Egipt) şi Monastir (Tunisia). Grecia este abia pe locul al treilea.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
”Antalya a deschis topul destinaţiilor favorite. Locul 1 ca opţiune de vacanţă a înregistrat un total de 13.680 de pasageri în luna iunie. Pe locul 2, Hurghada a totalizat 10.185 de pasageri, iar locul 3, Monastir, destinaţie intrată în top cu un total de 3.784 de pasageri, a surclasat Creta, care făcea parte până anul trecut din preferinţele de vacanţă ale celor care plecau din Aeroportul Internaţional Timisoara. Restul destinaţiilor, în ordinea numărului de pasageri sunt: Creta, Rhodos, Zakynthos, Palma de Mallorca, Peloponez, Skiathos, Hammamet. Peloponez, noua destinaţie de vacanţă operată din acest sezon estival, a avut cel mai bun grad de încărcare pe zboruri, de 97%. Vacanţa continuă şi cursele charter îşi iau zborul de la Timişoara spre destinaţiile însorite în fiecare zi. Ne bucurăm că tour-operatorii au venit cu oferte inspirate şi atractive, spre locuri cu mare şi soare, legate de Timişoara pe calea aerului, pentru care încă există multe opţiuni, inclusiv cu oferte last minute”, a mai transmis Aeroportul Internaţional Timişoara.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro