În campania de săpături Capidava 2026, echipa de arheologi (reprezentând Universitatea din București, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Municipiului București) a adus la lumină, în Sectorul VII, un obiect cu o încărcătură simbolică deosebită: toarta unui opaiț din ceramică, decorată cu semnul crucii.

Privit în lumina caldă a apusului peste Dunăre, chiar pe stâncile unde cetatea străjuia granița Imperiului Roman târziu, acest mic fragment din lut ars redevine o punte directă între noi și comunitatea care trăia aici în urmă cu mai bine de un mileniu și jumătate.

Ce era opaițul și ce înseamnă simbolul crucii la Capidava?

Într-o epocă fără electricitate, opaițul (lucerna) era obiectul de uz casnic absolut indispensabil. Umplut cu ulei (de măsline sau grăsimi vegetale/animale) și dotat cu un fitil din in sau cânepă, el lumina casele, bazilicile, chiliile și încăperile garnizoanei militare de pe Limesul dunărean.

  • Marca credinței în Antichitatea Târzie: Prezența crucii incizate pe toartă sau pe discul opaițului încadrează artefactul în perioada romano-bizantină (secolele IV–VI d.Hr.). Este perioada în care creștinismul devine religie oficială, iar obiectele cotidiene încep să poarte masiv simbolistica noii credințe.
  • Lumina duhovnicească și utilitară: Pentru un locuitor din Capidava secolului al VI-lea, crucea de pe opaiț nu era doar un element decorativ. Ea reprezenta o protecție simbolică împotriva întunericului și a răului, asociind lumina fizică a flăcării cu „Lumina Lumii”.

Fișa rapidă a descoperirii

Cetatea Capidava (județul Constanța), Limesul Dunărean

Zona săpăturii

Sectorul VII (Campania 2026)

Tipul artefactului

Fragment de opaiț ceramic (toartă / disc)

Decor

Cruce reliefată (motif cruciform romano-bizantin)

Datare estimată

Epoca Romano-Bizantină (Secolele V–VI d.Hr.)

Instituții partenere

UB (Universitatea din București), MNIR, MMB

De la șantierul arheologic la memoria colectivă

Sectorul VII de la Capidava continuă să ofere date valoroase despre evoluția urbană și viața privată a cetății după marile migrații. Faptul că un astfel de obiect a fost găsit la doar câțiva metri de apele bătrânului Danubiu ne amintește că cetatea nu era doar o fortăreață militară austera, ci un centru urban viu, cu meșteșugari, negustori și familii care își duceau traiul zi de zi.

Fotografia cu fragmentul de lut ars așezat pe piatra dobrogeană, având în fundal apele liniștite ale Dunării, surprinde exact esența arheologiei: capacitatea de a reda glas lucrurilor tăcute. Un obiect de câțiva centimetri, creat de mâna unui olar acum 15 veacuri, continuă să lumineze istoria noastră chiar și în anul 2026.