”Continuăm proiectul cu finanţare europeană de eficientizare energetică a Spitalului Clinic de Recuperare. În valoare totală actualizată de 40.108.596,52 lei (circa 9 milioane de euro), proiectul presupune termoizolarea anvelopei, eficientizarea sistemului actual de producere a energiei pentru încălzire / răcire, înlocuirea instalaţiei de distribuţie între punctul termic şi tronsonul B şi a distribuţiei principale din subsol şi a coloanelor, modernizarea sistemului de acţionare şi ghidaj al lifturilor, realizarea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi, înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi cu led, repararea trotuarelor etc”, a scris, marţi, pe Facebook, Mihai Chirica.
Priimarul din Iaşi precizează că suntinvestiţii foarte utile în cadrul programului general de modernizare a sistemului de sănătate.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
”În plus, după cum se ştie, utilităţile s-au scumpit masiv în ultimii ani, iar una dintre priorităţile noastre este tocmai eficientizarea consumului de energie. Aceasta este doar una dintre investiţiile cu fonduri europene, dar şi locale de care va beneficia sistemul medical ieşean în viitorul apropiat”, a mai transmis Chirica.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro