Unul dintre cele mai celebre mituri este cel al matematicianului francez Abraham de Moivre (1667–1754), o figură cheie în teoria probabilităților, despre care se spune că și-ar fi calculat data exactă a decesului folosind o formulă matematică.

Dar cât adevăr există în spatele acestei legende și unde se intersectează cifrele cu implacabila realitate biologică?

Povestea celebră: Abraham de Moivre și mitul matematicianului care și-a calculat data morții

Conform mitului popularizat în manualele de istorie a matematicii, în ultimele sale zile, De Moivre ar fi observat că începe să doarmă cu exact 15 minute în plus în fiecare zi. Transformând această observație într-o progresie aritmetică, el ar fi calculat că momentul în care totalul orelor de somn va atinge 24 de ore va fi exact pe 27 noiembrie 1754 – data în care s-ar fi stins din viață conform propriei predicții.

Verificarea documentelor istorice și a primelor biografii ale matematicianului (cum este cea scrisă de medicul Matthew Maty în 1755) ne oferă însă o perspectivă mult mai nuanțată:

  • Data decesului este reală: Abraham de Moivre a încetat din viață la Londra pe 27 noiembrie 1754, la vârsta de 87 de ani.
  • Declicul fizic a existat: Biografiile timpurii menționează într-adevăr că în ultimele sale săptămâni de viață, fiind bătrân și slăbit, capacitatea sa intelectuală și fizică a intrat într-un declin sever, petrecând majoritatea timpului dormind sau somnolent în pat.
  • Mitul calculelor: Povestea celor 15 minute adăugate zilnic și a ecuației riguroase prin care și-a prestabilit sfârșitul nu apare în documentele contemporane lui. Aceasta a fost adăugată ulterior de istoricii secolului al XIX-lea, transformând o simplă slăbiciune de bătrânețe într-o legendă fascinantă despre puterea cifrelor.

Deși De Moivre nu și-a putut calcula ora morții printr-o formulă magică a somnului, propriile sale studii fundamentale în teoria probabilităților au stat la baza a ceea ce folosim astăzi în mod curent: știința actuarială.

Companiile de asigurări și statisticienii folosesc exact principiile probabilităților dezvoltate de pionieri ca el pentru a construi tabele de mortalitate. Aceste tabele estimează speranța de viață în funcție de stilul de viață, factorii de mediu și riscuri, amintindu-ne că, deși destinul nu poate fi calculat la minut, el poate fi înțeles prin lentila implacabilă a statisticii.

Tu ce crezi: legendele de acest gen aduc un plus de farmec marilor figuri ale științei sau riscă să umbrească munca lor reală de cercetare?

Cum ne calculează statisticienii viitorul. Speranța de viață și datele demografice din Constanța

Citește și
Femei vs. bărbați la volan. Ce spun psihologia și biomecanica despre stilurile diferite de a conduce
Educație
Femei vs. bărbați la volan. Ce spun psihologia și biomecanica despre stilurile diferite de a conduce
Centenar Florica Cruceru. Primul director al Muzeului de Artă din Constanța, omagiat printr-un bust din bronz
Educație
Centenar Florica Cruceru. Primul director al Muzeului de Artă din Constanța, omagiat printr-un bust din bronz
Burse școlare mai mari pentru elevii care urmează cursurile unităților de învățământ special
Educație
Burse școlare mai mari pentru elevii care urmează cursurile unităților de învățământ special

Dacă Abraham de Moivre ar privi astăzi spre județul Constanța, ar găsi materialul ideal pentru aplicarea formulelor sale de probabilitate. Tabelele de mortalitate moderne, derivate din studiile sale timpurii, împart populația județului în tipare matematice clare.

De pildă, datele statistice ne arată că din cei aproximativ 656.000 de constănțeni, femeile dețin majoritatea cu 51,7%. Aceeași lentilă actuarială confirmă un mit biologic pe care companiile de asigurări și Casele de Pensii (care deservesc aproape 150.000 de pensionari la nivelul județului) îl cunosc bine: femeile au o rezistență în timp superioară. În timp ce vârsta medie a bărbaților constănțeni este de 40,4 ani, cea a femeilor urcă la 43,7 ani, ele având o speranță de viață ce depășește media generală, trăind în medie cu 7 ani mai mult decât bărbații. Cifrele nu prezic destinul fiecăruia dintre noi, dar ne arată cum biologia și hazardul devin predictibile la nivel de masă.

Bursa de la Litere. Etimologia probabilității și istoria din spatele expresiei „noroc chior”

Explorarea universului lui Abraham de Moivre ne oferă prilejul perfect de a privi în culisele limbajului științific și ale argoului autohton, acolo unde matematica se întâlnește cu filologia.

Termenul probabilitate își trage rădăcinile din latinescul probabilitas (și de la adjectivul probabilis — „ceea ce poate fi dovedit”, „plauzibil”), provenit din verbul probare („a încerca”, „a testa” sau „a demonstra”). Paradoxul fascinant este că tocmai acest instrument al „verificării” (The Doctrine of Chances, lucrarea lui De Moivre din 1718) a transformat hazardul pur într-o știință exactă. Termenul hazard a călătorit din arabă (az-zahr - „zarul”) și franceza veche (hasard - joc de noroc), trecând de la aruncarea zarurilor la riscurile matematice ale vieții.

Însă în timp ce matematicienii căutau formule pentru hazard, limba română a creat propriile metafore pentru șansa scăpată de sub control. Astfel am ajuns de la vechiul „noroc orb” la arhicunoscutul „noroc chior”.

În româna veche, garanția că norocul este imparțial era orbirea sa (Miron Costin scria despre „orbul noroc la suiș”, iar Cantemir nota că „norocul și pre porcariu și pre olariu tot cu o orbime caută”). Cu timpul, adjectivul chior (împrumutat din turcescul kör, inițial sinonim cu orb) s-a specializat pentru cel care vede doar cu un singur ochi.

Trecerea din secolul al XIX-lea de la „noroc orb” la „noroc chior” a schimbat însă complet registrul:

  • Norocul orb purta o notă filosofică, aproape solemnă - vorbea despre o divinitate implacabilă care distribuie șansa fără să se uite la fețele oamenilor.
  • Norocul chior, în schimb, a coborât ideea de șansă în caricatură și argou. Acel ochi imperfect adaugă o notă de ironie complice: când spunem despre cineva că a avut „noroc chior”, îi recunoaștem șansa uriașă, dar îi sugerăm discret și lipsa altor merite personale - un noroc strâmb, apărut din pură întâmplare, pe care nici o ecuație a lui De Moivre nu l-ar fi putut anticipa.

Despre autor

Alexandru Robeaeste publicist, lingvist și strategist de conținut digital la Advertoria. Licențiat în Istorie și Litere, deține un Master în Lingvistică și Istoria Mentalităților, pasiune care se reflectă în analizele sale axate pe dinamică urbană, patrimoniu și etimologie. Cu convingerea fermă că în era inteligenței artificiale datoria unui cronicar este să scrie pentru oameni, nu pentru algoritmi sau cuvinte-cheie sterile, Alexandru aduce claritate, profunzime și structură textelor din spațiul digital. Când nu explorează mecanismele limbajului în articolele sale (dar chiar și atunci), este un dedicat părinte de pisică (cat dad).