Carlos Hardenberg, care a fondat Mobius Capital Partners împreună cu Mark Mobius în 2018, va conduce firma, care va continua să gestioneze Mobius Investment Trust plc, se arată în comunicat.
Înainte de lansarea parteneriatului, Mobius a petrecut peste 30 de ani la Franklin Templeton Investments, cel mai recent ca preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group, potrivit unei biografii pe site-ul companiei sale.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Mobius face parte, de asemenea, din Consiliul Consultativ Economic al Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC) filiala de investiţii private a Băncii Mondiale şi este membru al consiliului de supraveghere al OMV Petrom în România din 2010.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro