”Libra Internet Bank a avut un profit net de 160,7 milioane de lei în semestrul I din 2023, ceea ce reprezintă o creştere cu 45,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Activele nete totale au ajuns la 10,3 miliarde lei după primele şase luni ale acestui an, valoare cu 6% mai mare decât cea de la finalul lui 2022”, anunţă banca într-un comunicat.
Rezultatele vin ca urmare a unei creşteri semnificative pe toate sursele de venituri, raportat la semestrul I din 2022. Astfel, venitul din dobânzi s-a majorat cu 44,5%, cel din comisioane cu 48,5%, iar cel din schimburi valutare cu 5,4%. Aceste creşteri vin în condiţiile în care prima jumătate a acestui an a fost marcată de evenimente macroeconomice nefavorabile, presiuni inflaţioniste, incertitudinea cauzată de războiul din Ucraina şi o evoluţie imprevizibilă a dobânzilor.
”Libra Internet Bank a continuat să îşi îmbunătăţească indicatorul Cost to income (Cost/venit), reprezentativ pentru eficienţa operaţională în domeniul bancar. Astfel, procentul înregistrat în primul semestru al anului curent a fost de 40,7%, în condiţiile în care se situa la 48,2% în urmă cu un an. Libra Internet Bank a bifat creşteri raportat la semestrul I din 2022 şi în privinţa rentabilităţi capitalurilor proprii (ROE) – 26,7% faţă de 22,8%, rentabilităţii activelor (ROA) – 3,1% faţă de 2,4% şi a ratei de creştere anuale a activelor nete – 11,5% faţă de 1,3%”, mai arată banca.
Portofoliul net de credite al Libra Internet Bank s-a majorat cu 7,5% în primul semestru din 2023 şi a atins nivelul de 6,4 miliarde lei.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
În privinţa domeniilor finanţate, cele mai mari creşteri s-au înregistrat pentru Agribusiness (+20%) şi Microfinanţare (+15%), două dintre nişele în care banca s-a specializat constant în ultimii ani. Tot în prima jumătate din 2023, rata creditelor neperformante din portofoliul Libra Internet Bank se situa la 1,6%, în condiţiile în care media pieţei era de 2,7%, la 31 martie 2023.
”În mai 2023, Fitch a confirmat perspectiva stabilă în privinţa ratingului Libra Internet Bank, datorată rezilienţei peste aşteptări a performanţei băncii, în contextul riscurilor generate de pandemie şi conflictul din Ucraina. Inclusiv în perioada analizată de către Fitch Ratings, indicatorul de lichiditate imediată s-a situat permanent peste pragul de 35%, iar rata de adecvare a capitalului a fost peste nivelul minim impus de Banca Naţională a României”, mai arată banca.
Libra Internet Bank a fost înfiinţată în 1996 în Bucureşti. Banca s-a specializat în oferirea de produse şi servicii dedicate Profesiilor liberale şi companiilor din Real Estate şi Agribusiness. Libra Internet Bank are o reţea de 55 de sucursale.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro