Potrivit Boarding Pass, Klaus Iohannis zboară, duminică, de la Sibiu spre aeroportul Teterboro de lângă New York (SUA).
Administraţia Prezidenţială a închiriat un avion de la Global Jet Luxemburg, unul de tip Bombardier Global 6000 care poate transporta maximum 13 pasageri. Pentru confortul pasagerilor, scaunele din acest avion pot fi convertite în trei paturi de o singură persoană şi un pat dublu.
Durata zborului dintre Sibiu şi Teterboro (SUA), ce va fi operat fără escală, va fi de aproximativ opt ore şi 40 de minute.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
În ultimii ani, preşedintele a mai zburat în SUA cu avioane similare acestuia, dar produse de Gulfstream şi Dassault, închiriate tot de la Global Jet Luxemburg.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se va desfăşura la New York, Statele Unite ale Americii.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro