”Trenul R 8007 va ajunge cu întârziere la Constanţa, deoarece între Sărulesti şi Lehliu (firul I) i s a rupt pantograful, defecţiune care a cauzat inclusiv ruperea firului de contact”, a transmis, vineri seară, CFR.
Sursa citată a precizat că garnitura a fost repusa în circulaţie cu altă locomotivă, la destinaţie urmând să ajungă cu o întârziere de 193 de minute.
”Menţionez faptul că celelate trenuri nu au fost afectate acestea fiind retrasate să circule pe firul II”, a transmis Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Potrivit acesteia, întârzierea înregistrată de trenul IC 536 (96 de minute) este cauzată de fluctuaţii de tensiune între Mircea Vodă şi Saligny, precum şi de restricţia de viteză cu care a circulat între Brăneşti şi Pasărea, din cauza talonarii barierei la trecerea la nivel.
De asemenea, întârziere la destinaţie are şi trenul 472 (108 minute) care şi-a prelungit timpii de mers, cu 42 min, între Crivina Brazi şi cu 64 minute în statia Brazi, pentru manevre de decuplare a unui vagon din compunerea garniturii.
”Menţionez că nu avem inregistrate alte evenimente, însă traficul feroviar este adaptat în continuare la condiţiile meteo nefavorabile”, a mai transmis sursa citată.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro