Astfel, zborurile Wizz Air de la Bruxelles şi Londra nu au putut ateriza pe aeroportul ieşean, ambele fiind deviate către Suceava.
De asemenea, cursa aeriană Tarom Otopeni-Iaşi a fost deviată către Suceava, apoi a revenit la Iaşi, după care a putut decola fără probleme către Otopeni.
Zborul Ryanair de la Bergamo către Iaşi a fost rerutat către Otopeni, apoi aeronava s-a întors la Iaşi.
Avionul a ratat aterizarea, cel mai probabil din cauza plafonului jos, şi pilotul a decis să se întoarcă la Bergamo, fără pasageri, au precizat reprezentanţii Aeroportului din Iaşi.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Potrivit site-ului aeroportului ieşean, zborul Iaşi-Dortmund are o întârziere de patru ore, în timp ce cursa spre Tel Aviv va decola de pe aeroportul ieşean cu două ore şi jumătate întârziere.
Reprezentanţii Aeroportului din Iaşi au explicat că toate aceste zboruri au fost afectate din cauza unor probleme tehnice temporare a ILS (Instrument Landing System), fără de care nu se poate opera în siguranţă în condiţii de vreme rea.
ILS este un echipament gestionat de ROMATSA, au precizat cei de la Aeroportul Iaşi.
La Iaşi a nins pe tot parcursul zilei de marţi, judeţul fiind sub cod portocaliu de ninsoare abundentă până miercuri la ora 14.00.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro