„Veşti bune pentru Drumul Expres Craiova – Piteşti! Astăzi a fost postat în SEAP anunţul pentru contractul de finalizare a lucrărilor pentru Tronsonul 1 cu o lungime de 17,7 km. Data limită pentru depunerea ofertelor este 04.05.2023. Iar valoarea estimată a contractului este de 544,13 milioane de lei (fără TVA). Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile”, a scris Sorin Grindeanu, vineri pe Facebook.
El a adăugat că lucrările care au rămas să fie executate, după rezilierea contractului anterior, trebuie finalizate în maximum 18 luni.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
„Anunţul de participare va putea fi vizibil în SEAP după validarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, a completat ministrul Transporturilor.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro