”Actualizăm legislaţia naţională, dăm posibilitatea statului român să aibă instrumentele necesare să-şi continue activităţile strategice – furnizarea de produse sau servicii strategice pentru România. Este un mesaj clar. () România va avea această capacitate de a înfiinţa companii”, a declarat, luni seară, Florin Spătaru, la Prima News.
Întrebat ce garanţie au plătitorii de taxe că statul român, care anterior nu a avut capacitatea de a face profitabile unele dintre companiile sale, va putea face acest lucru, ministrul a răspuns că una dintre obligaţiile pe care România le are, în calitate de candidat la OCDE, este aceea de a implementa normele Organizaţiei.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
”Ştiţi bine că implementăm toate măsurile pentru a putea să intrăm ca membru deplin în OCDE. Una din obligaţiile pe care România le are este să implementeze procedurile guvernanţei corporative în conformitate cu normele OCDE, în speţă, în România, celebra Ordonanţă 109. Asta este garanţia că România va implementa pentru toate companiile de stat procedurile de selecţie a echipelor manageriale, incluzând administratori şi directori generali, cu indicatori de performanţă corespunzători după regulile OCDE. Este o procedură de selecţie publică la care pot participa toate persoanele care au competenţele necesare în acest domeniu”, a explicat Florin Spătaru.
Ministerul Economiei are 34 de companii la care este acţionar majoritar, unele dintre acestea fiind profitabile, iar altele fiind în stadiul în care la nivelul lor se implementează programe de restructurare, conform lui Spătaru. Printre companiile care ”suferă”, conform ministrului, şi unde se implementează programe de restructurare, se numără Romaero şi Carfil, producător de tehnică militară.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro