Chiar dacă la o primă vedere pare o practică desprinsă dintr-un ritual agricol, metoda s-a dovedit a avea o bază biologică reală.

Cum se desfășura testul în Egiptul Antic?

Procedura era simplă în esență, dar neobișnuită pentru standardele moderne:

  • O femeie care suspecta că ar putea fi însărcinată urina pe două pungi separate: una plină cu semințe de grâu și una cu semințe de orz.
  • Dacă oricare dintre semințe încolțea, se considera că femeia este însărcinată.

Mitul sexului copilului

Egiptenii antici nu s-au oprit însă doar la detectarea sarcinii, ci au mers mai departe, încercând să anticipeze și sexul bebelușului în funcție de evoluția plantelor:

  • Dacă orzului îi lua primul rândul să încolțească, se credea că va fi un băiat.
  • Dacă grâul germina primul, se presupunea că va fi o fată.

Cu toate acestea, în timp ce prima parte a testului avea o relevanță surprinzătoare, partea legată de determinarea sexului s-a dovedit a fi complet nefondată.

Citește și
Lecție de siguranță rutieră pentru 100 de elevi din Mangalia.
Educație
Lecție de siguranță rutieră pentru 100 de elevi din Mangalia.
Antropologia bikiniului: De ce ne îmbrăcăm așa cum o facem?
Educație
Antropologia bikiniului: De ce ne îmbrăcăm așa cum o facem?
Călătoria de 50 de ani care ne arată scara cosmică
Educație
Călătoria de 50 de ani care ne arată scara cosmică

Ce a arătat știința modernă?

Deși poate părea greu de crezut, testul a fost luat în serios de-a lungul timpului. Un studiu realizat în 1963 de către National Institutes of Health a analizat această metodă antică și a descoperit că avea o acuratețe de în jur de 70% în a detecta prezența unei sarcini.

Explicația din spatele succesului parțial constă în biologie: hormonii prezenți în urina unei femei însărcinate pot stimula, într-adevăr, creșterea și germinarea semințelor, validând astfel intuiția medicală surprinzătoare a egiptenilor de acum mii de ani.

Privind spre alte lumi antice: Ce scria Ovidiu despre femeile de la Tomis?

Dacă în Valea Nilului femeile beneficiază de astfel de remedii și ritualuri ingenioase consemnate în papirusuri, la celălalt capăt al lumii antice cunoscute de romani, pe coasta Mării Negre, la Tomis, realitatea cotidiană era mult mai aspră.

Exilat pe aceste meleaguri, poetul Publius Ovidius Naso descrie în operele sale (Tristia și Epistulae ex Ponto) un mediu dur, dominat de nesiguranță și de un climat necruțător. Pentru un rafinat cetățean roman, viața femeilor din această zonă de frontieră, unde populația greacă se împletea cu cea getică și scitică, era departe de confortul civilizației imperiale:

  • Maternitate sub semnul pericolului: Într-un teritoriu permanent amenințat de raiduri și invazii, femeile de aici trăiau sub o constantă teroare a războiului, iar viața de familie și creșterea copiilor se desfășurau sub zodia supraviețuirii.
  • Portul și asprimea locurilor: Ovidiu menționează că femeile și localnicii de la Pontul Euxin adoptaseră portul greu, cu veșminte groase din piei de animale și o aparență extrem de aspră, adaptată la iernile geroase și la viața aspră de stepă.

Astfel, în timp ce în Orient medicina și magia căutau semne ale vieții viitoare în germinarea grâului și a orzului, la Tomis viața se baza pe reziliență pură în fața naturii și a vecinătăților războinice.

P.S. Vezi cum s-au emancipat femeile de la Tomis (Constanța) după mii de ani și cum a evoluat corpul feminin de la constrângerile textile la libertatea plajei în articolul „Unde cele două sexe se pot admira reciproc”: Cum a ajuns topless-ul la Mamaia și istoria nefiltrată a dezbrăcării.