”CET-urile ELCEN livrează în prezent 500 MW în Sistemul Energetic Naţional, adică 5,6% din producţia de electricitate la nivel naţional şi 843 Gcal/h în sistemul de termoficare din Bucureşti. În ciuda stării anterioare de insolvenţă şi a subfinanţării masive a companiei ca urmare a datoriilor acumulate de Termoenergetica faţă de ELCEN, anul trecut s-au realizat la nivelul ELCEN lucrări majore de reparaţii şi mentenanţă ce au condus la asigurarea disponibilităţii de funcţionare a agregatelor energetice şi operarea acestora în siguranţă în acest sezon rece”, a transmis, miercuri, ELCEN.
Sursa citată a precizat că, în contextul manifestării fenomenelor meteorologice de iarnă, cu temperaturi scăzute la nivel naţional şi în Bucureşti, CET-urile ELCEN asigură în prezent energia electrică şi termică necesară în condiţii de consum ridicat, contribuind la funcţionarea stabilă a sistemului de termoficare din capitală şi a Sistemului Energetic Naţional.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Meteorologii anunţă că, până sâmbătă, vremea va fi deosebit de rece, iar gerul va persista în 13 judeţe din Transilvania, Maramureş şi Moldova, pentru aceste zone fiind emis Cod galben. Temperaturile minime se vor situa între -25 şi -18 grade.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro