„Având în vedere necesitatea asigurării condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a traficului rutier pe drumul naţional DN2, existenţa unei coloane de ansambluri auto (T.I.R.) care staţionează pe zona DN2 P.T.F. Siret Dărmăneşti (peste 1500 ansambluri auto) şi existenţa a două transporturi agabaritice a căror însoţire trebuie efectuată pe relaţia DN2 Mun. Suceava P.T.F. Siret la data de 16.12.2023, în intervalul orar 18:00-22:00, sectorul de drum naţional DN2 va fi închis circulaţiei publice, pe zona cuprinsă între intersecţia acestuia cu DJ209D (localitatea Dărmăneşti) şi intersecţia acestuia cu DN29C (localitatea Siret)”, anunţă, sâmbătă după amiază, Poliţia judeţeană Suceava.
Cele două transporturi agabaritice vor traversa sâmbătă DN2 (E85) pe raza judeţului Suceava, estimându-se că acestea vor circula pe tronsonul dintre Dărmăneşti şi localitatea Siret în intervalul orar 18:00 şi 22:00

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală de 7,5 tone pot folosirea următoarelor rute alternative: pntru deplasarea pe ruta Rădăuţi Suceava poliţiştii recomandă ruta Centura Rădăuţi (CRD) DN2H Milişăuţi DN2K Arbore DJ178 Botoşana Comăneşti DJ178A Todireşti Părhăuţi Costâna DJ209D Dărmăneşti DN2 – Suceava, iar pentru deplasarea pe relaţia Siret Suceava, este recomandată utilizarea rutei ocolitoare: oraş Siret DJ209D Dărmăneşti DN2 Suceava.
Traficul de mare tonaj (peste 7,5 tone) va fi oprit în intervalul orar 18:00-22:00.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro