Noi, în Orient, aveam produse pe bază de zahăr (rahat, baclava...etc), în timp ce din Occident aveam pe bază de ciocolată.

Esența Dulciurilor Orientale

Caracteristica principală a acestor deserturi este utilizarea generoasă a mierii (sau a siropului concentrat de zahăr) și a amestecurilor bogate de nuci, fistic și migdale. Deși prezente în toată România, Dobrogea rămâne „patria” lor datorită influențelor turcești și tătare.

Baclavaua: O Istorie Disputată

Originea acestui desert celebru este subiectul unei vechi dispute între turci și greci:

  • Argumentul Turcesc: Ar fi apărut în Mesopotamia (aluat copt cu miere) sau în Evul Mediu, în orașul Gaziantep (care produce și astăzi 90% din baclavaua Turciei). Prima mențiune clară apare în secolul al XV-lea, prin tradiția Baclava Alayi (sultanul oferea tăvi cu baclava ienicerilor de Ramadan).
  • Argumentul Grecesc: Susțin că strămoșul baclavalei este desertul koptoplakous (secolul al III-lea d.H.) sau rețeta cretană gastrin. Grecii sunt creditați cu inventarea aluatului phyllo (foi subțiri ca „frunza”).
  • Influența Franceză: Tehnica modernă de pliere a pătratelor de baclava ar fi fost perfecționată la sfârșitul secolului al XVIII-lea de un fost patiser al Mariei Antoaneta, aflat în exil la Istanbul.

Variații Regionale și Tipuri de Deserturi

  1. Baclavaua: Straturi de foi subțiri cu nucă/fistic, însiropate cu miere, apă de trandafiri sau portocal.
    • Armenia: Se adaugă scorțișoară.
    • Afganistan: Tăiată triunghiular, cu mult fistic.
  • Bosnia: Nuci întregi și miere din abundență.
  1. Sarailia: O variantă de baclava definită prin tehnică. Foile cu nucă sunt rulate individual sub formă de cilindru și „încrețite” spre centru înainte de coacere și însiropare.
  2. Güllaç: O rețetă veche (menționată în China la 1330) din foi fine muiate în lapte cald cu zahăr, servite cu rodie și nucă.

Rețeta Tradițională de Cataif (1902)

Extrasă din celebra carte de bucate a Ecaterinei Comșa, rețeta descrie un proces migălos:

  • Baza: Tăieței de casă tăiați extrem de subțire și uscați bine.
  • Montajul: Se așază în tavă straturi succesive de tăieței stropiți cu unt fierbinte, alternați cu un amestec bogat de migdale pisate și zahăr vanilat.
  • Coacerea: Se coace până devine „rumen deschis”.
  • Finalizarea: Se toarnă un sirop fierbinte (500g zahăr) peste cataiful scos din cuptor și se mai lasă puțin la căldură pentru absorbție.
  • Regula de aur: Cataiful trebuie să aibă o grosime de aproximativ trei degete.

Recomandare de servire: Aceste deserturi extrem de dulci se echilibrează cel mai bine cu o limonadă proaspătă.