Contractele, în valoare totală de 39.734.045,57 lei, au fost încheiate între autorităţile publice locale din 30 de unităţi administrativ-teritoriale şi Ministerul Dezvoltării şi vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin înfiinţarea unor sisteme de management local, modernizarea şi extinderea sistemelor de monitorizare şi supraveghere video a spaţiului public, precum şi asigurarea unor puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, potrivit comunicatului de presă al MDLPA.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 3.009 contracte de finanţare, în valoare totală de 20.783.368.356,25 de lei, a precizat ministrul.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro