Adina Vălean a vorbit, joi seară, la Antena 3 despre verificările la Canalul Bâstroe care ar trebui făcute de un grup independent de experţi.
”Comisia Dunării care are în spate Comisia Europeană, poate să vină cu un comitet de experţi care să propună, la solicitarea României, să propună Ucrainei, astfel încât un independent să meargă să facă măsurătorile pentru a înţelege ce se întâmplă pe Canalul Bâstroe. Pentru experţii Comisiei Europene este complet neclar. Deci, singura metodă este să ne adresăm unei instituţii independente care, cu sprijinul Comisiei Europene, poate să facă măsurătorile acolo. Odată ce facem acest lucru, trebuie să intrăm într-un dialog foarte clar cu ucrainenii, pentru că nu are niciun rost, scopul lor este să îşi scoată produsele pe un coridor către Marea Neagră”, a declarat Vălean.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Comisarul European pentru Transporturi a precizat că o echipă a Comisiei Europene face verificări în porturile din Ucraina şi va face unele verificări şi pe Canalul Bâstroe.
”Miercurea viitoare, la 1 martie, am o echipă a Directoratului de Transport a Comisiei Europene care va face un tur al tuturor porturilor ucrainene, căreia i-am mărit mandatul, dincolo de evaluarea a ceea ce se întâmplă în porturi () pentru evaluarea lucrărilor care se fac în suplimentarea referitoare la Canalul Bâstroe. Vom avea rezutatul acestui raport destul de curând, vorbim de o săptămână, maxim 10 zile, astfel încât lucrurile să fie oficiale”, a adăugat Adina Vălean.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro