”Lucrări pe şantierul secţiunii 4 (Tigveni Curtea de Argeş) din cadrul Autostrăzii A1 Sibiu Piteşti. Au fost săpaţi 1095 metri la tunelul de la dealul Momaia: 625 de metri galeria dreaptă; 470 de metri galeria stângă”, anunţă CNAIR pe pagina sa de Facebook.
Lungimea secţiunii este de 9, 86 km, iar antreprenor este PORR Construct SRL.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Durata contractului este de 60 de luni 16 luni proiectare, 44 de luni execuţie valoarea fiind de 1,678 miliarde de lei, fără TVA, iar finanţarea este realizată prin Programul Transport.
Stadiu actual de execuţie a lucrării este 30%, termenul de deschidere fiind 2027.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro