”Vineri, 10.02.2023, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor CNAIR, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (9) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi urmare a finalizării procedurii de selecţie, au aprobat numirea membrilor noului CA al CNAIR, astfel: Mihalache Costin, Pistol Cristian-Ovidiu-Cătălin, Damian Ion, Buzaşu Septimiu, Bîrchi Ileana-Mirela, Marcu Mirel-Alexandru”, anunţă CNAIR
Perioada mandatelor de membru al Consiliului de Administraţie al CNAIR este de 4 ani începând din data de 14.02.2023 până în data de 13.02.2027.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
CNAIR precizează că selecţia membrilor din CA al CNAIR a fost făcută de o firmă privată, specializată în domeniu, ”pentru a asigura imaparţialitatea alegerii noilor membri şi pentru a garanta o echipă profesionistă, conectată la realităţile infrastructurii rutiere din România”.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro