Acordul propus măreşte concurenţa dintre Chevron, cel de-al doilea mare producător american de petrol şi gaze după Exxon, punând grupuş în concurenţă directă cu rivalul său mai mare pentru a dezvolta foraje în Guyana, unde industria petrolului este în dezvoltare.
Acordul semnalează, de asemenea, planurile Chevron de a continua să stimuleze investiţiile în combustibili fosili, deoarece cererea de petrol rămâne puternică, iar marii producători folosesc achiziţiile pentru a-şi reface stocurile după ani de investiţii insuficiente.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Chevron a oferit 1,025 dintre acţiunile sale pentru fiecare acţiune deţinută de Hess, sau 171 USD per acţiune, ceea ce implică o primă de aproximativ 4,9% faţă de preţul de la ultima închidere a bursei.
Valoarea totală a tranzacţiei este de 60 de miliarde de dolari, inclusiv datoria.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro