ChatGPT a fost lansat, în variantă web, în urmă cu un an, iar succesul acestuia a luat în prin surprindere nu doar companiile concurente, ci şi pe propriul său producător, care a trebuit să adapteze rapid.
A durat, apoi, jumătate de an, până a fost lansată prima aplicaţie oficială de ChatGPT versiunea de iOS, în luna mai.
Între timp, compania a lansat, printre altele, un update major al limbajului lingvistic GPT şi posibilitatea comunicării vocale cu chatbot-ul.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Un pas important în evoluţia ChatGPT a fost lansarea ChatGPT+, un pachet de funcţionalităţi suplimentare, disponibile pentru 20 de dolari pe lună.
Acesta a adus producătorului aproape 30 de milioane de dolari până acum.
În total, aplicaţiile ChatGPT de iOS şi Android au cumulat, de când există, 110 de milioane de instalări.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro