Platforma a fost acuzată de oficialii americani că permite Beijingului să spioneze şi să manipuleze cei 170 de milioane de utilizatori americani ai săi.
Interdicţia trebuie acum să fie aprobată de Senat.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Totuşi, potrivit AP, chiar dacă textul devine lege, compania va avea la dispoziţie până la un an pentru a găsi un cumpărător şi va încerca probabil să conteste legea în instanţă, argumentând că aceasta ar priva milioanele de utilizatori ai aplicaţiei de drepturile lor în temeiul Primului Amendament. Contestaţiile în instanţă ar putea întârzia semnificativ calendarul stabilit de Congres sau ar putea bloca intrarea în vigoare a legii.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro