Indicele paneuropean Stoxx 600 a crescut cu 0,8%. Acţiunile miniere şi cele ale companiilor de utilităţi au condus câştigurile şi au crescut cu 1,3%, respectiv cu 1,5%.
Toate bursele majore au fost în teritoriu pozitiv, iar indicii Stoxx 600, precum şi Dax din Germania, CAC 40 din Franţa şi FTSE 100 din Regatul Unit au înregistrat noi recorduri.
”Pentru acţiuni, ne uităm spre viitor, cred. În general, investitorii văd un viitor mai strălucit pentru pieţele europene şi reflectă acest lucru acum”, a declarat vineri Daniel Morris, strateg şef de piaţă la BNP Paribas Asset Management, pentru CNBC.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Economia Regatului Unit a ieşit dintr-o recesiune, arată datele despre produsul intern brut din primul trimestru, publicate vineri. PIB-ul a crescut cu 0,6% faţă de ultimele trei luni – peste estimarea de 0,4%.
Marea Britanie a intrat într-o recesiune superficială în a doua jumătate a anului 2023.
Bursele asiatice, precum şi cea din Statele Unite au avut la rândul lor, vineri, evoluţii pozitive.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro