”Există vulnerabilităţi, economia României are vulnerabilităţi care o situează printre cele mai riscante economii în dezvoltare. Noi reuşim să avem şi părţi bune şi părţi mai puţin bune, trebuie să facem o distincţie, responsabil pentru părţile proaste este statul, Guvernul, iar meritul pentru părţile bune nu e al statului ci al sectorului privat”, a afirmat profesorul.
Bogdan Glăvan a arătat că au venit 10 miliarde de euro, anul trecut, capital străin.
El a arătat că România are una dintre cele mai mari inflaţii industriale din Europa şi a precizat că ultimele date ale Eurostat arată că avem cel mai mare deficit bugetar ajustat, în trimestrul trei.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Potrivit lui Bogdan Glăvan, problemele ţin şi de o birocraţie împăvărătoare şi un sistem financiar care nu este deloc incluziv.
”Noi trăim într-o economie care subperformează şi aşa, perntru că la intrările masive de capital (..) dacă peste tine vine o asemenea avalanşă de bani şi tu reuşeşti să o transformi doar în 3% sau 4% creştere economică, anual, înseamnă că tu de fapt risipeşti bani, cea mai mare parte a banilor se duce pe consum”, a mai explicat profesorul.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro