”Avem obligaţia faţă de poporul nostru şi faţă de lume să ne gestionăm relaţiile între ţări în mod responsabil”, a declarat şeful diplomaţiei americane la Shanghai, unde s-a întâlnit cu şeful local al Partidului Comunist Chinez (PCC, unic).
Blinken a sosit în China miercuri, cu misiunea de a creşte presiunile asupra Beijingului în diverse dosare ca susţinerea Rusiei şi de a căuta mai multă stabilitate.
El şi-a început vizita la Shanghai, unde a asistat la un meci de baschet între două echipe care au jucători americani.
Şeful diplomaţiei americane urmează să fie primit vineri la Bijing de lideri chinezi şi să pledeze în favoarea reţinerii în contextul în care un nou preşedinte urmează să fie învestit în Taiwan.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Secrretarul de Stat american urmează să prezinte îngrijorările Americii cu privire la practici comerciale ale Chnei pe care Washingtonul le consideră neloiale, o problemă esenţială în oponia preşedintelui american Joe Biden în acest an electoral.
Antony Blinken se află în China şi pentru a calma tensiunile între cele două mari economii mondiale, care s-au atenuat în urma ultimei sale vizite, în iunie.
El efectua atunci acea vizită în urma unei întâlniri a lui Joe Biden cu omologul său chinez Xi Jinping la San Francisco, în noiembrie, care a condus la o reluarea a contactelor între cele două armate şi la o cooperare în lupta împotriva producerii de fentanil, un drog de sinteză care face ravagii în Statele Unite.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro