”Atenţie la e-mail-urile sau sms-urile primite în perioada următoare, care pretind a fi transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)! Atacatorii încearcă mereu să se folosească de context pentru a-şi construi scenariile de atac, astfel încât să obţină o rată de succes mai mare. De multe ori exploatează perioade-cheie în care suntem susceptibili sa fim mai putin vigilenti online, pentru că acţionăm în grabă. La acest capitol putem plasa şi datele-limită pentru plata taxelor sau depunerea unor declaraţii fiscale”, au transmis, luni, reprezentanţii DNSC.
Potrivit specialiştilor, în anii precedenţi, s-au observat tentative de phishing sau de răspândire de malware prin link-uri sau ataşamente transmise prin mail-uri sau sms-uri nesolicitate.
În respectivele mesaje, atacatorii încearcau să impersoneze autoritatea fiscală a statului.
”Mesajele au o caracteristică psihologică puternică, acestea fiind concepute şi trimise în numele autorităţii, sub pretextul neefectuării unei plăţi sau obţinerii unei eventuale sume de bani în urma unei recalculări, ceea ce stârneşte emoţie şi curiozitate. Astfel, potenţiala victimă ar putea accesa link-uri sau ataşamente, fără a face în prealabil câtva verificări de securitate esenţiale”, au mai transmis specialiştii.
Aceştia atrag atenţia că scopul atacatorilor este infectarea cu malware a dispozitivelor sau redirecţionarea potenţialelor victime către site-uri clonă ale autorităţii, care vor arăta similar, dar care au o adresă diferită.
”Mai departe, ei vor încerca să extragă date sensibile de la utilizatori”, au precizat specialiştii.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Aceştia au transmis şi o serie de recomandări:
Evitaţi accesarea de link-uri/ataşamente din surse necunoscute sau dubioase! Scanaţi-le cu o soluţie de securitate
Verificaţi mereu sursa reală a mesajului
Evitaţi furnizarea de date sensibile, mai ales dacă vă sunt cerute explicit online
Atenţie la corectitudinea textului din mesaj
”Dacă aţi căzut în capcană, recomandăm să luaţi imediat legătura cu banca pentru blocarea cardului compromis şi monitorizarea tranzacţiilor din cont! Dacă aţi suferit pagube materiale, va trebui să depuneţi o plângere la Poliţia Română. Totodată, notificaţi Directoratul la 1911 sau pe mail la ”, au mai transmis specialiştii.



Curierulnational.ro
Observatornews.ro