”Prin Marius Lulea, prim-vicepreşedinte, AUR şi-a exprimat îngrijorarea referitoare la presiunea pusă asupra sistemului monetar şi a transmis şi pe această cale că nu îşi doreşte sub nicio formă ca această presiune să se accentueze. De asemenea, prim-vicepreşedintele AUR a subliniat preocuparea faţă de volumul crescut al împrumuturilor asumate de statul român, cu scopul aparent de a acoperi costurile birocraţiei, fără a genera investiţii semnificative în dezvoltarea economică reală”, a transmis, luni seară, AUR, într-un comunicat de presă.
Formaţiunea apreciază că ”această abordare ar putea conduce la presiuni inflaţioniste şi la diminuarea puterii de cumpărare a populaţiei”.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
”Efectele negative ale acestei situaţii devin tot mai evidente, cu o scădere semnificativă a puterii de cumpărare a majorităţii populaţiei. Într-un climat economic caracterizat de creşterea preţurilor, cetăţenii resimt acum mai mult decât oricând dificultatea de a face faţă cheltuielilor de zi cu zi, punând presiuni suplimentare asupra nivelului de trai. Este crucial ca Banca Naţională a României să acorde o atenţie deosebită impactului inflaţiei asupra păturilor sociale vulnerabile, cum sunt pensionarii. În contextul creşterii preţurilor, este esenţial ca BNR să prioritizeze stabilitatea economică şi bunăstarea cetăţenilor”, a afirmat Marius Lulea în scrisoarea înaintată BNR.
”Într-un an electoral, suntem conştienţi de provocările adiţionale cu care se confruntă BNR, dar vă încurajăm să puneţi interesele românilor şi ale antreprenorilor în prim-planul deciziilor dumneavoastră, depăşind consideraţiile politice şi electorale. Reiterăm încrederea noastră în capacitatea BNR de a gestiona aceste provocări cu responsabilitate şi solicităm continuarea eforturilor pentru menţinerea stabilităţii financiare în beneficiul întregii comunităţi economice din România”, i-a transmis Marius Dorin Lulea, prim-vicepreşedintele AUR, Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro